Astăzi am ales să vă dau 3 sfaturi simple despre câteva aspecte la care trebuie să fim atenți atunci când ținem un copil în brațe. Nu există o poziție perfectă, dar unele pot contribui la o postura incorectă.

Sfaturile se referă în primul rând la bebelușii de peste 6 luni, pentru cei mai mici recomand să citiți și aici.

Pe scurt, până la 6 luni pozițiile ideale sunt orizontale pentru a nu încărca șoldurile, iar pentru cei de până la 3 luni trebuie să acordăm o grijă deosebită capului, pentru că nu îl controlează încă.

Sfat #1 Individualizăm

Dacă copilul dvs prezintă o problemă motorie, chiar și una mică, la nivelul picioarelor, recomand să vă consultați cu specialistul dvs în ceea ce privește poziționarea indicată în cazul său.

Sfat #2 Conștientizăm

Folosiți o oglindă pentru a urmări cum stă copilul în brațe. Fiți atenți la coloana vertebrală. Este curbată? Dar șoldurile, sunt la același nivel?

Cu siguranță nimeni nu îi poate ține perfect în fiecare secundă și asta nu este o problemă. Important este să revenim cât mai des posibil la o poziție corectă.

Sfat #3 Alternăm

Majoritatea avem tendința de a ține copilul pe un singur braț (stâng sau drept, pe partea noastră îndemnatică). Chiar dacă pare dificil la început, încercați să alternați mâinile cât mai des posibil.