Anul 2021 vine cu multă speranță și optimism, dar așa cum norocul ți-l faci singur, o reflecție asupra propriei persoane poate să te ajute și mai mult.

Țineți minte articolul în care vă povesteam despre temele pe care le primesc părinții acasă?

Așa e, nu există mereu timp și pentru asta.

Ziua are 24 de ore și săptămâna 7 zile.

Dar pentru părinți, timpul se măsoară în ora de somn, ora de masă sau ora de ieșit la plimbare.

Uneori mai există și ziua de kineto sau ziua de mers la pediatru..

Și în general sâmbăta și duminica nu sunt zile de weekend, ci sunt zile.

Timpul este o altă noțiune pentru părinți.

Acest lucru îl cunosc toți cei care lucrează cu copii, chiar dacă ei înșiși nu sunt părinți. Și cu toate astea, părinții primesc teme pentru acasă. Și sunt certați când nu le fac.

De curând am discutat cu câteva prietene, proaspete mămici și kinetoterapeute care mi-au zis: nu îmi ajunge ziua, dacă trebuia să fac exerciții, nu aș fi știut cum să mă descurc.

Deci care e soluția?

Lucrurile mici pe care le adaugi la ceva ce faci automat: după ce îi schimbi scutecul, îl ridici așa cum te-a învățat terapeutul; când îl plimbi prin casă, îl ții și pe partea care nu este preferata lui. Tummy time se face și în brațe.

Da, temele sunt importante. Dar câteodată nu e timp și asta este în regulă.

Un an nou fără griji!