Deși uneori folosim câteva tehnici împrumutate din masaj, ceea ce facem noi este cu totul altceva. Hai să vedem de ce.
Scopul terapiei este ca pacientul să fie, sau să redevină independent. Să ne imaginăm că într-o zi nu mai poți să te duci singur la toaletă. Sună groaznic, nu-i așa ?
Pe de altă parte, kinetoterapia la bebeluși înseamnă să îi asiguri toate condițiile astfel încât el să ajungă un adult independent.
Și într-un caz și în celălalt, masajul singur nu ar avea prea multă valoare. De ce? Fiindcă nu face mușchii mai puternici și nici nu învață creierul o mișcare, ca în cazul bebelușilor.
Asta înseamnă că un terapeut trebuie să:
– știe o groază de lucruri (muuuultă medicină, să fie la curent cu tot ce e nou);
– fie în formă că să poată ajuta pacientul să facă toate mișcările;
– știe cum să fie un sprijin emoțional, fiindcă în aceste momente, pacientul (sau părintele) trece printr-o perioadă foarte vulnerabilă.
Kinetoterapia nu e masaj, dar este cea mai frumoasă meserie din lume.
Fotografie realizată de Valeria Zoncoll on Unsplash
Bebe are colici sau constipație… ce facem?
Sistemele de purtare – da sau nu ?
