Kinetoterapia la bebeluși – moft sau nevoie?

Nu de puține ori am fost întrebată cu ce mă ocup, iar după lungi explicații legate de ce se întâmplă practic într-o sală de kinetoterapie pediatrică (pst! adică nu masaj), am primit o nouă întrebare: și chiar sunt așa mulți bebeluși bolnavi?

Răspunsul este complicat, ca întotdeauna atunci când vorbim de ființa umană:

1. Da, pentru că medicina a evoluat atât de mult încât mulți copii au astăzi o șansă în plus la viață; partea nefericită a medaliei este că ei necesită perioade lungi de recuperare pentru integrarea în societate;
2. Nu, pentru că uneori e mai bine să te duci la un specialist să îți spună că ești ok decât să stai mereu cu teamă;
3. Da, pentru că mediul în care trăim ne-a schimbat modul în care cresc copiii: apariția dispozitivelor (de mers, de purtare și de legănat, cu efectele lor bune și rele; indiferent de ce părere avem, ele sigur au schimbat evoluția copiilor), gadgeturile (nu doar prin prisma acelui autism virtual provocat de televizor și tablete, dar și din comoditatea pe care ne-o oferă mașina, serviciile de curierat, etc… care duce la lipsa de mișcare), dar și a spațiului în care trăim (casele și străzile în care nu este suficient spațiu sau nu sunt în siguranță – mașinile care circulă sau sunt veșnic parcate, cablurile care ies din toate colțurile casei);
4. Da, pentru că o problemă banală poate deveni uriașă în timp;
5. Nu, pentru că e mai ușor să previi decât să tratezi;
6. Da, pentru că dacă trebuie să tratezi, cu cât te ocupi mai devreme, cu atât rezultatele apar mai rapid;
7. Nu, pentru că foarte des, terapeutul este un ghid pentru părinții care nu au fost instruiți cum să stimuleze corect copilul.

Fotografie realizată de Henley Design Studio pe Unsplash