Plânsul copilului în terapie

Săptămâna trecută am avut în mediul online o conversație cu o mămică care m-a pus pe gânduri. Așa că astăzi m-am hotărât să încerc să ating un pic suprafața unui mare iceberg – de ce plâng copiii în terapie ?

Plânsul este probabil motivul nr.1 pentru care părinții nu vin la kinetoterapie sau pentru care renunță. Și, sincer, e normal să fie așa.

La prima ședință primesc des întrebarea asta, când părinții mai aud prin perete un alt bebeluș care plânge. Exceptând situațiile de foame și somn pe care încercăm să le combatem prin programări la ore potrivite (nu de puține ori însă bebelușul nu face ce vrem noi) încerc să le explic ceea ce am simțit în lucrul meu cu copiii:

  1. Este ceva nou! La început copiii plâng pentru că sunt scoși din mediul familial: nu sunt acasă, nu e doar mama lângă ei, etc.
  2. Nu știu ce mi se întâmplă! Deși în terapie încercăm să fim foarte delicați și comunicăm prin gesturi și tonalitate tot ce facem, uneori nu suntem înțeleși. Terapia este un act intim, cineva străin ne atinge, fără să știm de ce.
  3. Trebuie să fac ceva ce nu e ușor sau nu am chef! În categoria aceasta intră copiii ai căror părinți îmi spun că acasă nu plânge niciodată. Pentru a-l determina să facă anumite mișcări, uneori e necesar să îl scoatem din zona de confort.
  4. Am un temperament dificil sau o perioadă dificilă! Aici se încadrează copiii care sunt plângăcioși și acasă sau care traversează o perioadă aparte (de exemplu, copiii cu vârste cuprinse între 1-3 ani, care vin pentru prima dată la terapie, vor avea nevoie de o perioadă mai lungă de adaptare din cauza anxietății de separare). Din fericire, chiar și aceștia se vor obișnui și vor coopera, dar e nevoie de mai mult timp.

Există însă și câteva motive care țin de starea emoțională din jurul copilului, atunci când oglindește starea părintelui, de exemplu, așa cum am văzut într-o altă poveste.

Încărcătura emoțională cauzată de plâns, chiar dacă părintele știe că exercițiile nu îi provoacă copilului durere, este de ajuns pentru a renunța. Dacă motivul pentru care copilul face kinetoterapie nu este suficient de important și ați încercat o grămadă de variante, atunci cred că este ok. Dar dacă situația este alta, împreună, cu răbdare, vom găsi soluția potrivită !